Sisteme de management anti-mită conform SR ISO 37001:2017 – Sisteme de management anti-mită. Cerințe cu ghid de utilizare

Standardul furnizează îndrumarea pentru stabilirea, implementarea, menținerea și îmbunătățirea unui sistem de management, independent sau integrat într-un sistem de management general.

Acest sistem de management se poate dovedi acoperitor pentru sectorul public, privat, dar și non-profit, incluzând mita dată de sau către o organizație și personalul său, dar și mita plătită sau primită prin terți. Corupția poate fi prezentă oriunde, poate avea orice valoare si poate implica avantaje si beneficii financiare sau non-financiare.

Sistemul de management anti-mită se bazează pe o serie de măsuri și de mijloace de control, inclusiv pe linii directoare de susținere; trasează cerințe minimale de conformare.

ISO 37001 este proiectat pentru a ajuta organizația să implementeze un sistem de management anti-mită sau să întărească măsurile de siguranță existente deja.


Obiectivele cursului:

Obținerea și dezvoltarea competentelor generale și specifice în domeniul managementului anti-mită:

  • înțelegerea cerințelor standardului SR ISO 37001:2017;
  • competența și evaluare;
  • evaluarea conformității și a eficacității sistemului de management;
  • Lucrul în echipă.

Tematică:

  • structura standardului SR ISO 37001:2017, analiza cerințelor individuale;
  • principiile Sistemului de Management Anti-Mita (SMAM);
  • politica SMAM;
  • evaluarea riscurilor de luare/dare de mită, metodologie;
  • abordarea procesuală a SMAM;
  • leadership organizațional;
  • responsabilul cu gestionarea SMAM și rolul său în organizație;
  • planificarea implementării SMAM și verificarea ei;
  • îmbunătățirea SMAM;
  • implementarea SMAM: Due diligence, verificări financiare si non-financiare, politica de acordare a cadourilor, ospitalitate și alte beneficii;
  • verificarea implementării SMA;
  • simularea unui audit intern, raportarea rezultatelor;
  • exerciții (ex: analiza de riscuri privind luare-darea de mită, procesul de investigare).

Grup țintă:

Orice persoană implicată în definirea, planificarea, implementarea sau gestionarea unui sistem de management anti-mită (SMAM) bazat pe SR ISO 37001:2017.

  • Management executiv;
  • Responsabili și specialiști pe probleme privind managementul anti-mită;
  • Responsabili implicați în proiectarea, implementarea și gestionarea SMAM în cadrul unei organizații.

Competențe dobândite:

  • cerințele SR ISO 37001:2017 privind Sistemul de Management Anti-Mită – SMAM;
  • integrarea SMAM cu alte standarde ale sistemelor de management, pornind de la abordarea bazată pe risc și coroborând cu Anexa SL – High-level structure;
  • înțelegerea conceptelor cheie de management anti-mită;
  • introducerea sistemului de management anti-mită în organizație;
  • asigurarea competențelor pentru implementarea unui sistem de management anti-mită;
  • planificarea și operaționalizarea sistemelor de management, competență și evaluare;
  • instrumentele necesare pentru a re-evalua propriile practici și de a identifica riscurile și oportunitățile de îmbunătățire.

Avantajele participării la cursurile de formare profesională organizate de ASRO:

1) pentru formare profesională:

  • 5% reducere pentru participarea la al doilea curs din programa ASRO (valabil pentru anul curent și cel anterior);
  • 10% reducere pentru participarea la al treilea curs din programa ASRO (valabil pentru anul curent și cel anterior);
  • 5% reducere pentru 2 persoane înscrise din cadrul aceleiași firme, pentru același curs;
  • 10% reducere pentru minim 3 persoane din cadrul aceleiași firme, pentru același curs.

2) pentru achiziționare standarde:

  • 10% reducere la achiziționarea standardului de bază al cursului, în perioada desfășurării acestuia;
  • 5% reducere pentru achiziționarea, pe perioada desfășurării cursului, a unuia sau a mai multor standarde naționale din domeniul sistemelor de management (familia de standarde ISO 9001, familia ISO 14001, familia ISO 45001).

*reducerile se cumulează doar dacă sunt mixte (pct.1 cu pct.2).


În funcție de solicitări și de numărul participanților, cursul se poate organiza exclusiv online, exclusiv offline, sau în format hibrid (unii cursanți pot participa online, iar ceilalți în sala de curs).

Cursurile se pot organiza pentru minimum 10 cursanți.

Plata se face în avans.

Înscrieri: până la 30.09.2022.


Date contact:

E-mail: cursuri@asro.ro

Tel. 0374.999.185; 0743.168.290

Formular înscriere

  • 00

    days

  • 00

    hours

  • 00

    minutes

  • 00

    seconds

Date

Oct 10 - 12 2022

Time

9:00 am - 4:00 pm

Cost

1,249RON
Categorie
Formular înscriere
QR Code